Se mai practică, astăzi, punerea de etichete. În loc să ne adresăm comportamentului de moment al celuilalt și să ne exprimăm aprobarea și dezaprobrarea lui, suntem obișnuiși să punem etichetă persoanei care a făcut acțiunea.
O etichetă este dată ca părere a unuei persoane care are autoritate asupra copilului bazându-se pe niște reguli ce indică dacă o cale de manifestare este corectă, politicoasă. Toate aceste reguli pot fi impuse de un sistem închis, cum este sistemul de învățământ sau sunt reguli pe care și le-a însușit persoana cu autoritate. Și cine este persoana autoritară? Primii sunt părinții. Apoi, celelalte persoane adulte din jurul copilului. Iar, apoi educatorii și profesorii.
O etichetă este foarte greu de dus, emoțional și mental, de către un copil.
Fie că este vorba de o etichetă așa zisă pozitivă, cum ar fi: ”copil bun”, ”ascultător”, ”muncitor”, ”elev de 10”, ”frate bun”, ”sora bună”, ”copil calm” sau de o etichetă clar negativă: ”prost”, ”rău”, ”leneș”, ”bătăuș”, ”laș”, ”delăsător”, efectul este același asupra celui etichetat. Și anume, se va simți nevăzut ca ființă infinită care este și micșorat astfel încât să se potrivească privirii înguste a celui care l-a catalogat într-un fel.
O etichetă cu elemente negative va deziluziona copilul și el nu va mai încerca să arate că nu este așa cum îl numește cel cu autoritate. De aceea, un copil căruia i se spune ”rău” va face și mai multe răutăți. Un copil căruia i se spune ”prost” nu va mai încerca să muncească mai mult și să facă lucrurile mai bune. Mai rău, va ajunge să creadă el însuși/ ea însăși că este așa și, deci, nu se mai poate face nimic, pentru că oricum nu poate schimba ceva. Acest mecanism interior al minții celui etichetat este efectul cel mai nociv rezultat din etichetarea copilui, adeseori făcută inconștient sau cu insuficiente cunoștințe despre răul făcut.
O etichetă așa zisă ”pozitivă” va avea și ea efecte negative. Un copil etichetat ”bun la învățătură” va pune mereu presiune asupra lui ca să nu dezamăgească și să ia, poate, o notă mai mică. Această presiune va face ca elevul să adopte un comportament care nu îi este lui natural, ci îl adoptă pentru a nu dezamăgi, ceea ce pentru el înseamnă iubire. Deci va continua să facă orice pentru a nu pierde iubirea celui care l-a etichetat. Iubirea, în primii ani de viată, copilul și-o traduce ca și supraviețuire. Deci dacă are iubire, va trăi. Dacă nu, va muri. Iar frica de moarte și instinctul de supraviețuire îl vor face pe copil să accepte și să facă orice pentru aprobarea adultului cu autoritate din viața lui.
Astfel se explică de ce copiii sunt cel mai ușor de manipulat. Pentru că ei nu pot face diferența între un pericol imaginat și unul real. Pentru ei, neatenția adultului înseamnă că pot muri. Și de aici pot accepta situații grele de viață. Doar pentru că le e frică că, altfel, pot muri.
Etichetarea nu este înțeleasă de marea majoritate a adulților din ziua de azi. Asta pentru că nu li s-a spus și mulți nu au avut curiozitatea să afle consecințele comportamentului lor în viața copiilor.
Tot rău se naște din inconștiență sau din ignoranță.
Dar, în ziua de azi, când informația este la îndemâna oricui, ignoranța este o alegere. Și a venit timpul să tragem un semnal de alarmă a multor comportamente cu consecințe grave asupra dezvoltării armonioase a copilului.
De aceea, invit adulții să își exprime mereu dezaprobarea sau aprobarea făcând referie la comportamentul neplăcut sau plăcut și nu catalogând persoana într-un fel sau altul.