Există patru tipuri de părinți și doar cei din categoria de părinți-ulta, cum i-a numit John Gottman în cartea sa “Raising An Emotionally Intelligent Child” (”Crescând un copil inteligent emoțional”), își aduc suportul la creșterea copilului inteligent emoțional.
Acum vom vedea cum o fac. Și sunt cinci secrete pe care ei le aplică și care dau rezultate.
1) Fii conștient de emoții
A crește un copil este solicitant și adeseori un părinte se poate simți stresat. Un părinte poate avea momente în care se simte copleșit, obosit. Și este o tendință naturală de a privi în jur atunci când lucrurile sunt, în sfârșit, calme și să te gândești că ”Înca nu arde nimic. Totul e bine”.
Dar , așa cum spune și Mel Robbins în discursul său ”Cum să te oprești din a te păcăli singur” de la TEDx, cuvântul ”Bine” la întrebarea cum te simți, cum este viața ta este păcălitor și nu te ajută să evoluezi, să construiești ceva care ți-ar aduce mai multă bucurie, satisfacție și împlinire.
Așa că a observa emoțiile copilului este crucial – și nu doar pentru a preveni un comportament urât – ci pentru tot ce înseamna evoluția sa în viitor.
Un copil care nu are ieșiri de comportament, nu înseamnă că nu poate fi supărat. Poate fi o atitudine pasiv-agresivăș poate spune ca ”sunt bine”, dar să nu fie așa. Un copil poate să nu înțeleagă ce simte și cu atât mai mult să știe cum să o exprime. Așa că un părinte atent, conștient de emoțiile copilului, este alături de copilul său într-un mod care îl ajută.
Dar punctul sensibil aici este că puțini părinți sunt conștienți de propriile lor emoții. Dacă nu ești conștient de propriile tale emoții și schimbări de dispoziție, este mult mai dificil să observi și să poți să te conectezi la emoțiile celorlalți.
În cartea sa, “Raising An Emotionally Intelligent Child” (”Crescând un copil inteligent emoțional”), John Gottman relatează cum studiile arată că, pentru ca părinții să fie conștienți de ceea ce simte copilul lor, trebuie ca, în primul rând, să le vadă la ei. Conștiența emoțională înseamnă că recunoști atunci când simți o emoție, că poți să-ți identifici propriile sentimente și astfel poți să fi sensibil la prezența emoțiilor în alți oameni.
John Gottman încurajează să îți arăți emoțiile în fața copiilor, să fi sincer despre ceea ce simți; pentru că a descoperit că până și furia (atâta timp cât este exprimată într-un mod respectuos și constructiv) are locul său în a arăta copilului ca furia este doar o emoție și are locul său în gama de emoții. Dacă părinții își neagă furia și nu și-o recunosc în fața copiilor, nu fac decât să le transmita mesajul că ”Mama și tata nu au aceste emoții, deci nici eu nu ar trebui să le am.” Asta duce la o deconectare de sine, la o negare a propriei trăiri, iar asta poate degenera mai departe în vinovăție și rușinare față de propria persoană.
Copiii au nevoie și de un model al sentimentelor pe lângă cel al valorilor.
Părinții, atunci când încearcă să compenseze frica lor de a pierde controlul din a fi ”super-părinți”, își ascund emoțiile față de copiii lor. Ironia este că, prin ascunderea emoțiilor, acești părinți ar putea crește tineri care sunt și mai puțin capabili să iși gestioneze emoțiile negative decât s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi avut părinți care să fi învățat să își arate emoțiile într-un mod neabuziv. Și asta deoarece copiii cresc emoțional distanți față de părinții lor. De asemenea, acestor copii le lipsește un model care să îi învețe cum să își gestioneze efectiv emoțiile dificile.
Copiii au nevoie de momente în care văd adulții gestionându-și conștient emoțiile pentru a învăța la rândul lor să o facă constructiv.
Exercițiu de conștientizare a emoțiilor: Observă-ți sentimentele tale din acest moment. Ce simți? Cum se simt în corp? Când ai mai simțit emoții asemănătoare?
2) Emoția este o oportunitate de a crea intimitate și de a învăța
Este de înțeles să vedem un tantrum ca fiind o inconveniență care at trebui eliminată imediat. Dar părinții a căror copii înfloresc au văzut aceste ieșiri ca momente din care au avut de învățat și ca o modalitate de a se conecta cu copilul. Da, nu se simte ca natural atunci când copilul aruncă cu lucruri sau se tăvălește pe jos. Dar dacă am spune ceva ce se aseamănă cu ”Nu ar trebui să te simți astfel” chiar și unui adult, l-ar ajuta cu ceva? Atunci cum ar putea să funcționeze cu un copil? Așa că atitudinea cea mai potrivită este să îl asiguri pe copil de prezența ta neconditionată, ești acolo pentru el chiar și când nu este zâmbitor și binedispus.
3) Ascultă empatic și validează sentimentele
Nu te axa pe fapte. Sentimentele nu sunt logice. Și nu încerca imediat să repari lucrurile. Mai întâi trebuie să arăți că ești un aliat de încredere înainte de a rezolva ceva. Înțelegerea trebuie să preceadă sfatul.
Dinstincția critică care trebuie înțeleasă este că e important să accepți sentimente, dar nu și comportamentul nedorit. A asculta cu adevărat înseamnă mai mult decât a colecta date cu urechile. Cei care ascultă empatic își folosesc ochii pentru a vedea exprimările fizice ale emoțiilor copilului. Ei își folosesc imaginația pentru a vedea situația descrisă din perspectiva copilului. Și se folosesc de cuvinte pentru a reflecta înapoi, într-un mod lipsit de critică, ceea ce aud și ajută copilul să-și identifice emoțiile.
4) Ajută copilul să-și numească emoțiile
Un copil nu va spune ”Dragă mamă, îmi cer scuze pentru iritabilitatea mea fără sens. Tranziția la noua grădiniță mi-a cauzat un neașteptat de mare stres.” El va începe să plângă sau să trânteasca jucăria sau să se ia de frațiorul lui sau să se tăvălească pe jos sau se va manifesta în alte zeci de moduri care să atragă atenția că nu se simte bine și nu știe să gestioneze amalgamul de emoții adunate.
Atunci părintele conștient vine și îl ajută să identifice, să numească, să le urmărească cum se simt emoțiile în corp.
Astfel, oferind cuvinte descriptive a ceea ce simte copilul îl ajută pe acesta să transforme o simțire care îl sperie, inconfortabilă în ceva care are o delimitare și care face parte din normalul unei zile. Furia, tristețea și frica devin experiențe pe care le are fiecare și fiecare și le poate stăpâni. Numirea emoțiilor merge mână în mână cu empatia. Și asta pentru că un părinte care își vede copilul plângând va spune ceva de genul:”Văd că te simți trist. Este așa?” și empatizează cu copilul.
Studiile arată că actul de a numi emoțiile are un efect calmant asupra sistemului nervos, ajutând copilul să se recupereze mai repede după incidente supărătoare. Așsadar este un instrument foarte puternic de vindecare.
They’re more calm. The storm has passed. They’re learning about emotions. But how do you teach them better behavior and how to fix the actual problem?
5) Setează limite și ajută-i să rezolve problema
După ce sentimentele au fost identificate, emoțiile acceptate, furtuna a trecut, cum îl înveți pe copil să se comporte altfel data viitoare și să învețe să gestioneze situații?
Pentru că, repet, emoțiile sunt acceptate, dar comportamentele deviante nu. Și petru asta e nevoie ca părintele să fie ferm, calm și blând.
După ce părintele recunoaște emoția din spatele comportamentului și îl ajută pe copil să o numească, părintele trebuie să se asigure că, totodată, copilul înțelege că anumite comportamente nu pot fi tolerate. Părintele poate ghida copilul să se gândească la moduri mai potrivite de a se exprima atunci când simt emoții puternice. Aceasta este o abilitate pe care părintele îl ajută să și-o dezvolte. Astfel, copii devin inteligenți emoțional, cât și plini de resurse și responsabili.
În concluzie, un părinte conștient este atent la propriile emoții, se folosește de acestea pentru a învăța, ascultă empatic, ajută copilul să-și numească emoțiile și să iși dezvolte noi abilități de a gestiona momentele încărcate emoțional.